La 5-4 în setul al doilea, după ce îl câștigase pe primul de manieră clară, scor 6-2, Jelena Jankovic avea misiunea de a încheia pe propriul serviciu finala de la Indian Wells jucată și pierdută duminică, împotriva Simonei Halep (scor final 6-2, 5-7, 4-6). Sârboaica, fost lider mondial, finalistă de turneu de Mare Șlem și deținătoare a 13 titluri, a clacat însă, iar un rol important în căderea ei l-a avut dialogul dintre „JJ” și antrenorul său în pauza de dinaintea game-ului care ar fi putut fi ultimul al turneului.
Copleșită de emoții, Jankovic și-a chemat antrenorul pe teren imediat după ce a câștigat pe serviciul Simonei, dusese scorul la 6-2, 5-4 și se apropiase la un singur game de câștigarea trofeului. Dialogul care a urmat este unul rar întâlnit între un jucător de tenis și antrenorul său. Tehnicianul Chip Brooks, om cu o vastă experiență în ceea ce înseamnă tenisul la cel mai înalt nivel, a încercat s-o calmeze pe Jelena și să-i dea indicații clare privind felul în care poate câștiga meciul: concentrare și un serviciu cât mai exact.
Dialogul dintre Brooks și Jankovic, petrecut la scorul de 6-2, 5-4 în favoarea adversarei Simonei:
Chip Brooks: OK. Ai mai fost în punctul ăsta înainte! Mergi pe teren și termină meciul! Aruncă-ți mingea și pune câteva prime servicii în teren. Jelena Jankovic: Sunt speriată!
Chip Brooks: Nu-ți face griji pentru ceea ce nu ai făcut, concentrează-te pe ceea ce trebuie să faci. Hei, liniștește-te, mergi pe teren și termină meciul. Pentru asta joci. Jelena Jankovic: Stai aici și spune-mi ceva! Fă să pară ușor. E ușor de spus, dar greu de făcut.
Chip Brooks: Ești în regulă. Jelena Jankovic: Nu pot respira, nu pot respira! Sunt atât de nervoasă!
Chip Brooks: Respiră și rămâi calmă. Ești pregătită? Haide!
Dialogul dintre Brooks și eleva sa a fost unul tensionat, jucătoarea dând semne că intră în panică
În cele 70 de secunde, Jankovic nu a dat senzația că înțelege sfaturile transmise de omul care o antrenează, cedează presiunii și suferă un atac de panică. A revenit pe teren nervoasă, a pierdut game-ul de serviciu, iar apoi a cedat setul secund. La mijlocul manșei decisive, când Jankovic servea la scorul de 4-3 pentru Simona, Brooks a revenit pe teren pentru a discuta cu eleva sa, iar discursul sârboaicei a fost unul incredibil: „Nu am putut să servesc nici măcar o dată cum trebuie! Ce se întâmplă cu serviciul meu?! Nici măcar nu mă mai interesează cum lovesc mingea în rest. E vorba de execuție. De asta am pierdut al doilea set!”.
VIDEO – Vezi dialogul incredibil dintre Jankovic și antrenorul ei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER